Despre rezidențiat pe scurt și pe lung

 Rezidențiatul reprezintă, într-adevăr, una din cele mai bune variante pe care le are medicul stomatolog la început de carieră. Ai auzit foarte multe informații în stânga și în dreapta, dar nu știi ce să crezi și unde să cauți mai multe detalii. Ei bine, ai nimerit unde trebuie. Îți prezentăm un articol super informativ și explicit. Spor la citit!

Rezidențiatul în stomatologie reprezintă „forma specifică de învățământ postuniversitar, care asigură pregătirea necesară obținerii uneia dintre specialitățile cuprinse în Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală”.

Spre deosebire de domeniul medicină generală, în stomatologie rezidențiatul nu este obligatoriu, absolvenții facultății de medicină dentară având dreptul după cei 6 ani de studii de a profesa și de a realiza diverse manopere, în baza Deciziei nr. 49/2012 privind aprobarea competențelor medicului dentist, inclusiv ale medicului specialist și ale medicului primar în stomatologia generală:     

                    

„1. Consultația de specialitate, inclusiv consult oncologic preventiv;

2. Tehnici curente de anestezie în medicina dentară;

3. Tratamentul accidentelor generale ale anesteziei locoregionale, în vederea menținerii funcțiilor vitale;

4. Tratamentul accidentelor și complicațiilor locale ale anesteziei loco-regionale;

5. Tehnici de extracție a dinților temporari și permanenți;

6. Tratamentul de urgență al accidentelor și complicațiilor extracției dentare;

7. Odontectomia dinților incluși ce nu au raport cu următoarele formațiuni anatomice: canal mandibular, sinusul maxilar, fosele nazale;

8. Rezecția apicală pe 1-2 dinți din grupul frontal maxilar/mandibular;

9. Amputația radiculară, premolarizare;

10. Replantarea dentară. Transplantarea dentară;

11. Tratamentul de urgență al accidentelor erupției dentare la dinții temporari și permanenți;

12. Tratamentul gingivitelor și parodontitelor marginale cronice;

13. Tratamente chirurgicale preprotetice necomplicate (extracția alveoloplastică, regularizări de creastă, îndepărtarea exostozelor, gingivoplastia, excizia și plastia frenurilor și bridelor);

14. Inserarea implanturilor în creasta alveolară edentată care nu necesită nicio procedură de adiție/augmentare osoasă;

15. Realizarea lucrărilor protetice pe implanturi;

16. Tratamentul de urgență al plăgilor cavității orale;

17. Tratamentul de urgență în fracturile maxilo-mandibulare;

18. Tratamentul supurațiilor periosoase (abces vestibular/palatinal, parodontal);

19. Tratamentul nechirurgical de reducere a luxațiilor temporo-mandibulare;

20. Tratamentul cariei simple la dinții temporari și permanenți;

21. Tratamentul pulpitelor acute și cronice la dinții temporari și permanenți;

22. Tratamentul necrozei și gangrenei pulpare la dinții temporari și permanenți;

23. Tratamentul parodontitelor apicale acute și cronice;

24. Tratamentul unor afecțiuni ale mucoasei orale (gingivostomatite eritematoase/ulcero-necrotice, ulcerații aftoase, infecții virale, infecții fungice, hipertrofii gingivale, manifestări alergice);

25. Tratamentul protetic al leziunilor coronare;

26. Tratamentul edentației parțiale;

27. Tratamentul edentației totale;

28. Tratamentul protetic al leziunilor coronare a dinților permanenți și a diferitelor forme de edentație la copii si adolescenți;

29. Reparații ale aparatelor ortodontice;

30. Profilaxia cariei dentare;

31. Stabilirea și aplicarea planurilor de dispensarizare complexe, aplicabile în colectivitățile școlare și preșcolare;

32. Diagnosticarea anomaliilor dento-maxilare și măsuri simple terapeutice (realizarea menținătoarelor de spațiu, decondiționarea obiceiurilor vicioase);

33. Depistarea și profilaxia anomaliilor dento-maxilare în colectivități;

34. Efectuarea și interpretarea examenelor radiologice în medicina dentară.”

 

Cine poate da examenul de rezidențiat?

Conform Metodologiei de Concurs, care se publică anual, la examenul de rezidențiat se pot prezenta:

 a) candidaţii posesori ai unei diplome de licenţă în profil stomatologic;

 b) rezidenţii aflaţi în pregătire, cu respectarea prevederilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

 c) specialiştii care doresc să efectueze pregătire într-o altă specialitate, cu respectarea prevederilor legale, privitor la obţinerea celei de-a doua specialităţi.

Cam cât este nevoie să învăț pentru acest examen?

Examenul național de rezidențiat poate fi considerat cel mai dificil examen dintre toate cele pe care le-ai susținut până la momentul respectiv, însă nu este unul chiar imposibil.

Pentru a avea șanse cât mai mari să prinzi loc/post pe specialitatea dorită, va trebui să te apuci de învățat cu câteva luni bune înainte de susținerea examenului. Asta înseamnă inclusiv din timpul semestrului/semestrelor de facultate, în cazul celor aflați în an terminal.

Este de preferat să parcurgi, de asemenea, pe lângă teorie, cât mai multe grile de rezidențiat date în anii precedenți, pentru a te obișnui cu gradul lor de dificultate. Pentru aceasta, există diverse grupuri pe Facebook (ex. Rezidențiat Medicină Dentară 2020) de unde poți face rost de diverse materiale informative, inclusiv de grile, sau diverse site-uri, pe unele dintre ele putând să îți faci cont și să rezolvi grile online (exemplu aici). În plus, ai posibilitatea de a vedea exact cum se va desfășura examenul, participând la simulări care se organizează anual în unele centre universitare din țară (ex. Târgu Mureș).

Cum pot să mă înscriu la rezidențiat?

Înscrierile pentru concurs se pot face prin direcţiile de sănătate publică, informațiile pentru înscriere regăsindu-se într-un anunț oficial care va fi publicat pe site-ul www.rezidentiat.ms.ro

 

Anunţul de concurs va cuprinde:

„ a) data, ora şi locul desfăşurării concursului;

 b) condiţiile generale de participare la concurs;

 c) locul şi perioada de înscriere;

 d) numărul de locuri scoase la concurs pe specialităţi şi centre de pregătire;

 e) lista posturilor scoase la concurs cu distribuţia acestora pe centre universitare;

 f) alte informaţii generale de interes pentru candidaţi.”

Dosarul de înscriere a candidatului va conţine următoarele documente:

 „a) cererea de înscriere la concurs, în care se vor menţiona:

 (i) numele candidatului, iniţiala/iniţialele tatălui, precum şi toate prenumele candidatului înscrise în buletinul, cartea de identitate sau paşaportul cu care se va legitima la intrarea în sală, aflate în termen de valabilitate;

 (ii) centrul universitar şi domeniul pentru care concurează (medicină dentară);

 (iii) acordul pentru folosirea numelui şi pentru afişarea rezultatului pe internet;

 (iv) declaraţie de consimţământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, respectiv că datele vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (RGPD) nr. 679 din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

 b) xerocopia buletinului, cărţii de identitate sau a paşaportului (paginile din care reies numele şi prenumele candidatului, precum şi data naşterii);

 c) copia diplomei de licenţă de medic stomatolog (medic dentist).

Absolvenţii promoţiei anului în curs pot prezenta, până la eliberarea diplomei de licenţă, adeverinţă privind promovarea examenului de licenţă;

 d) adeverinţa eliberată de unitatea în care este încadrat, din care să reiasă specialitatea în care este confirmat şi tipul contractului individual de muncă, numai pentru rezidenţi şi specialişti;

 e) certificatul medical privind starea de sănătate, eliberat de unitatea sanitară teritorială desemnată de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, în care se precizează că este apt/inapt din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea activităţii în domeniul pentru care candidează;

 f) copia actelor doveditoare (certificat de căsătorie etc.) privind schimbarea numelui faţă de numele înscris în diploma de licenţă, dacă este cazul;

 g) chitanţa de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este stabilită de Ministerul Sănătăţii şi se achită în contul ministerului, care va fi indicat prin anunţul de concurs. (la examenul din 2019, taxa de participare a fost de 400 de lei)

Persoanelor care nu îşi exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal le vor fi respinse dosarele de concurs.”

„Documentele prevăzute la lit. c) şi f) vor fi însoţite de original în vederea certificării la depunere, conform art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017. În cazul în care persoana se prezintă cu copiile legalizate după documente, direcţia de sănătate publică este obligată să le accepte.

După finalizarea înscrierilor, candidaţii nu mai pot solicita schimbarea opţiunilor de a concura într-un anumit centru universitar, sub niciun motiv.

Un candidat poate depune un singur dosar de concurs.”

Listele cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare, se afişează pe site ul www.rezidentiat.ms.ro, înainte de data susținerii concursului.

Cum se desfășoară examenul?

Rezidențiatul în medicina dentară se organizează pe locuri, respectiv posturi scoase la concurs la nivel național, numărul acestora stabilindu-se anual prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației, cercetării și inovării.

 

Concursul, care durează 4 ore, se desfășoară în fiecare an în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Târgu Mureș și Craiova,  sub forma unui test-grilă cu 200 de întrebări (50 tip complement simplu și 150 tip complement multiplu), identice pentru toate centrele respective.

Participanții completează răspunsurile pe o foaie tip borderou (exemplu aici), care la finalul examenului se scanează, aflându-se astfel pe loc punctajul obținut. Condiția de promovare a examenului este de a obține cel puțin 60% din valoarea punctajului maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări (care poate fi de cel mult 950 de puncte).

La examen, „în dreptul fiecărui loc din sală se va regăsi o legitimaţie de bancă cu numărul de ordine al

candidatului respectiv, număr corespunzător cu cel aflat în listele candidaţilor”.

„La intrare candidații se legitimează în faţa şefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau

paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate.

Candidaţii sunt aşezaţi în sală în ordine alfabetică, conform listelor finale afişate, cu excepţia perechilor soţ-soţie, fraţi-surori, care au obligaţia, sub sancţiunea anulării lucrării şi eliminării din concurs, să semnaleze şefului de sală aceste situaţii, pentru a putea fi aşezaţi separat. Fiecare candidat se aşază la locul indicat prin legitimaţia de bancă. Candidaţii ocupă numai locurile indicate de organizatori şi nu au voie să le schimbe între ei.

Candidaţii sunt aşezaţi în sală în aşa fel încât să rămână cel puţin un loc liber între 2 candidaţi.

În prezenţa candidaţilor, şeful de sală citeşte instrucţiunile privind modul de desfăşurare a concursului.

După aceasta, candidaţilor li se împart grilele pentru răspuns şi câte o cariocă de culoare neagră pentru completarea grilei (atât pentru completarea răspunsurilor considerate corecte, cât şi pentru completarea datelor de identitate).

 

Cele 4 tipuri de grile pentru răspuns se împart după algoritmul următor:

 a) rândul 1 primeşte grile tip A şi B, conform următoarei scheme:

 A - B - A - B - A - B - etc.;

 b) rândul 2 primeşte grile tip C şi D, conform următoarei scheme:

 C - D - C - D - C - D - etc.;

 c) rândul 3 primeşte grile tip A şi B, conform următoarei scheme:

 B - A - B - A - B - A - etc.;

 d) rândul 4 primeşte grile tip C şi D, conform următoarei scheme:

 D - C - D - C - D - C - etc.;

 e) începând cu rândul 5 se repetă schema de mai sus (rândul 5 = rândul 1, rândul 6 = rândul 2 etc.) până ce toţi candidaţii vor primi o grilă de răspuns.

Se procedează la verificarea de către fiecare candidat a grilei, pentru a se identifica eventualele greşeli de tipărire, caz în care grila respectivă este înlocuită.

Fiecare candidat completează apoi datele personale în spaţiul special de pe grilă, cu litere majuscule.

Actul de identitate al fiecărui candidat rămâne pe bancă pe toată durata probei scrise. Candidaţii poartă întreaga responsabilitate asupra datelor personale înscrise pe grilă.

Urmează desigilarea sacilor cu subiectele de concurs în toate sălile din toate centrele universitare. Li se împart apoi candidaţilor caietele cu întrebări, ţinându-se cont de tipul de grilă primit anterior. Din momentul în care în sala de concurs a fost distribuit ultimul caiet începe măsurarea timpului de concurs.

Şeful de sală notează la loc vizibil (fie prin scriere pe tablă, fie pe o hârtie, care este afişată) şi informează candidaţii despre ora de începere şi ora de terminare a concursului.

Fiecare candidat verifică caietul cu întrebări, precum şi corespondenţa dintre caietul cu întrebări şi tipul de grilă primit anterior. La solicitarea candidatului, caietele cu greşeli de tipărire sunt înlocuite de şeful de sală.

Întreaga responsabilitate asupra corespondenţei dintre tipul de grilă şi cel al caietului cu întrebări revine candidatului.

Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală în momentul deschiderii sacilor cu caietele cu întrebări nu mai au acces în sala de concurs.

În timpul concursului candidaţii nu au voie să consulte niciun fel de materiale, să discute cu ceilalţi candidaţi, să copieze sau să aibă asupra lor aparatură electronică de comunicare. Materialele documentare sunt depozitate într-un loc din sală unde candidaţii nu au acces până la terminarea concursului. Tot acolo se vor depozita şi telefoanele mobile, închise pe toată durata probei de concurs.

Candidaţii îşi vor strânge părul astfel încât urechile să fie vizibile, iar cei ce poartă proteze auditive sunt rugaţi să le scoată pe perioada celor 4 ore de concurs, pentru a se evita suspiciunea de transmitere radiorecepţie.

Orice abatere este socotită fraudă şi se sancţionează cu eliminarea din concurs.

Candidaţilor le este permis să păstreze pe perioada celor 4 ore de concurs o sticluţă cu cafea/apă/răcoritoare şi ciocolată/sandwichuri/biscuiţi numai cu ambalaj transparent, în cantităţi rezonabile şi numai pentru utilizare personală. Candidaţii care tulbură liniştea în sala de concurs sau îi perturbă pe alţi candidaţi sunt avertizaţi de şeful de sală să îşi revizuiască atitudinea. În cazul în care nici după cel de-al doilea avertisment nu se liniştesc, sunt somaţi să părăsească sala de concurs.

La expirarea timpului de concurs toţi candidaţii au obligaţia să înceteze completarea grilei de răspuns. Cei care nu se supun acestei obligaţii vor fi avertizaţi de şeful de sală; dacă şi după avertizare candidatul va continua completarea grilei de răspuns, acesta poate fi sancţionat prin eliminarea din concurs.

La terminarea concursului candidaţii predau şefului de sală, sub semnătură, grila de răspuns. Caietul cu întrebări rămâne în posesia candidaţilor, cu excepţia celor care, din indiferent ce motiv, părăsesc sala în primele 3 ore de concurs.

După părăsirea sălii, niciunui candidat nu îi este permisă revenirea (pe perioada desfăşurării probei) pentru niciun motiv, cu excepţia situaţiei în care un candidat are necesităţi fiziologice, caz în care este însoţit de 2 supraveghetori şi poate lipsi din sală maximum 10 minute. Timpul absenţei din sală nu prelungeşte durata probei pentru candidatul respectiv.

Corectura grilelor bune de răspuns se face în mod electronic prin scanare, în sala de concurs, în prezenţa autorului şi a încă 2 candidaţi din sala respectivă, care vor fi nominalizaţi în procesul-verbal al sălii şi care vor semna pe acesta şi pe grilele candidaţilor.  Pe durata corectării lucrărilor candidaţii rămân pe locurile stabilite la intrarea în sală.”

În ceea ce privește metodologia de punctare, aceasta se face în felul următor:

„a) pentru întrebările tip complement simplu, cu un singur răspuns corect posibil din 5, se notează fiecare întrebare cu răspuns corect cu 4 puncte; dacă la aceste întrebări candidaţii marchează mai mult sau mai puţin de un răspuns corect, întrebarea se anulează (punctaj 0);

 b) pentru întrebările tip complement multiplu, cu 2 - 4 răspunsuri corecte, fiecare întrebare cu răspunsuri corecte este notată cu 5 puncte; dacă la aceste întrebări candidatul marchează mai puţin de două sau mai mult de 4 răspunsuri, întrebarea se anulează (punctaj 0).

În caietul de concurs se precizează întrebările de tip complement simplu şi întrebările de tip complement multiplu.

Exemplu de punctare: A B C D E = întrebare cu două răspunsuri corecte A şi C:

 a) în cazul în care candidatul marchează corect A şi C, acesta primeşte 5 puncte, astfel:

 A B C D E

 X X

 1 1 1 1 1 = 5 puncte;

 b) în cazul în care candidatul marchează A şi B, acesta primeşte 3 puncte, astfel:

 A B C D E

 X X

 1 0 0 1 1 = 3 puncte.”

La un interval de câteva zile de la data examenului se afișează un clasament pe țară, cu toate punctajele obținute în domeniul medicină dentară, cei care au promovat examenul putând să se orienteze dacă, unde și pe ce specialitate ar putea să prindă loc/post la rezidențiat.

Ulterior afișării clasamentului, la câteva zile după se anunță data și ora repartiției pentru fiecare centru în parte, aceasta desfășurându-se prin teleconferință la nivel național, în centrele universitare anunțate (de exemplu, în București, în ultimii ani repartiția s-a susținut la Rin Grand Hotel).

 

Astfel, un candidat poate să își aleagă, în funcție de punctajul obținut, orice loc/post care îi rămâne disponibil pe țară, nu doar în centrul universitar în care a susținut concursul.

Ce urmează după ce am obținut locul/postul în rezidențiat?

După ce are loc repartiția la nivel național, urmează semnarea contractului individual de muncă, într-un interval de timp anunțat dinainte pe site-ul www.rezidentiat.ms.ro.

„Rezidenții care au ales loc în specialitate se vor prezenta în centrul universitar ales, la unitatea sanitară desemnată de direcția de sănătate publică.

Rezidenții care au ales post se vor prezenta la unitatea sanitară care a publicat postul la concurs.

Rezidenții vor prezenta la angajare Adeverința primită la repartiție, actul de identitate în termen de valabilitate și documentele solicitate de unitatea angajatoare.”

 

Aproximativ în aceeași perioadă cu semnarea contractului de angajare are loc și repartiția rezidenților pe Clinicile de îndrumare metodologică și la Coordonatori de rezidențiat.

 

În general, la această repartiție,  medicii rezidenți vor primi:

a) adresa de îndrumare metodologică pentru toată durata pregătirii în rezidențiat pe care o vor prezenta coordonatorului de rezidențiat;

b) adresa de stagiu cu care se vor prezenta la unitatea sanitară la care au fost repartizați pentru efectuarea primului stagiu;

c) adresa către unitatea angajatoare;

d) adeverința de confirmare ca resident;

e) carnetul de rezident și un set de etichete personalizate pentru a fi lipite pe fiecare pagină a carnetului.

În schimb, rezidenții au obligația la repartiția pe coordonatorii și clinicile de îndrumare metodologică (exemplu din ianuarie 2020) de a prezenta următoarele documente (doar în Centrul Universitar București):

a) act de identitate (BI/CI) pentru legitimare SAU, în cazul în care rezidentul nu se poate prezenta, procură notarială și act de identitate (BI/CI) pentru împuternicit.

b) rezidenții pe LOC: adeverința eliberată de unitatea angajatoare;

c) rezidenții pe POST: adeverința eliberată de unitatea angajatoare din care să reiasă că aceștia au încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

În CONCLUZIE, informațiile despre tematică și bibliografie, despre metodologia desfășurării examenului, respectiv locurile și posturile scoase anual la concurs se afișează din timp pe site-ul www.rezidentiat.ms.ro. Pe același site se publică la momentul potrivit și toate celelalte informații despre rezidențiat, cum ar fi: metodologia de înscriere la concurs, listele candidaților înscriși, repartiția pe săli a candidaților la examen, clasamentul final la nivel național după soluționarea contestațiilor, metodologia de repartiție a candidaților pe locurile/posturile anunțate etc.

În domeniul medicină dentară, se scot anual la concurs locuri, uneori și posturi pe următoarele specialități:

I) PEDODONȚIE (durata de pregătire 3 ani);

Ordinea de rotație a stagiilor în rezidențiat

 Anul I

• Pedodonție: 9 luni;

• Discipline fundamentale: 1 lună;

• Sănătate publică orală: ½ lună;

• Bioetică: ½ lună;

• Radiologi: 1 lună.

 Anul II

• Pedodonție: 10 luni;

• Ortodonție 2 luni.

Anul III

• Pedodonție: 9 luni;

• Chirurgie oro-maxilo-facială: 1 lună;

• Endodonție: 1 lună;

• Protetică: 1/2 lună;

• Parodontologie: 1/2 lună.

II) PROTETICĂ DENTARĂ (durata de pregătire 3 ani);

Ordinea de rotaţie a stagiilor în rezidenţiat

Anul I

• Endodonţie 1 lună;

• Parodontologie 1 lună;

• Protetică dentară (I) 9 luni;

• Tehnologia protezelor şi materiale dentare (I) 1 lună.

Anul II

• Ortodonţie 1 lună;

• Pedodonţie 1 lună;

• Odontoterapie restauratoare 2 luni;

• Chirurgie dento-aleveolară 3 luni;

• Protetică dentară (II) 3 luni;

• Tehnologia protezelor şi materiale dentare (II) 2 luni.

Anul III                                                                                                                  

• Patologie orală 1 lună;

• Protetică dentară (III) 8.5 luni;

• Reabilitare orală 2 luni;

• Bioetică 0.5 luni.

III) ENDODONȚIE (durata de pregătire 3 ani);

Ordinea de rotaţie a stagiilor în rezidenţiat

Anul I

• endodonţie 12 luni.

Anul II

• endodonţie 8 luni;

• odonto-terapie restauratoare 2 luni;

• parodontologie 2 luni.

Anul III

• chirurgie dento-alveolară 2 luni;

• protetică 2 luni;

• pedodonţie 4 luni;

• ortodonţie 2 luni;

• bioetică 2 săptămâni;

• sănătate publică 2 săptămâni;

• farmacologie clinică 1 lună.

IV) PARODONTOLOGIE (durata de pregătire 3 ani);

Ordinea de rotaţie a stagiilor în rezidențiat

Anul I

• Stagiul de Chirurgie Dento-Alveolară şi Chirurgie Orală si Maxilo-Facială 1+1 luni;

• Stagiul de Microbiologie 1 lună;

• Stagiul de Imunologie 1/2 luni;

• Stagiul de Parodontologie 8 luni;

• Stagiul de Bioetică 1/2 luni.

Anul II

• Stagiul de Parodontologie 8,5 luni;

• Stagiul de Endodonţie şi Odontoterapie Restauratoare 1,5 luni;

• Stagiul de Protetică 1,5 luni;

• Stagiul de Prevenţie şi Management Sanitar 1/2 lună.

Anul III

• Stagiul de Parodontologie 7 luni;

• Stagiul de Implantologie 2 luni;

• Stagiul de Ortodonţie, Pedodonţie 2 luni;

• Stagiul de Medicină Internă 1 lună.

 

V) CHIRURGIE DENTO-ALVEOLARĂ (durata de pregătire 3 ani);

Ordinea de rotație a stagiilor în rezidențiat

Anul I

• Chirurgie oro-maxilo-facială: 6 luni;

• Chirurgie Dento-alveolară: 6 luni.

Anul II

• Chirurgie Dento-alveolară: 11 luni și 3 săptămâni;

• Modulul de Elemente Juridice Medicale și Malpraxis Medical: o săptămână.

Anul III

• Parodontologie: 2 luni;

• Endodonție: 1 lună;

• Bioetică: ½ lună;

• Ortodonție și Ortopedie dento-facială: 2 ½ luni;

• Protetică dentară și Implantologie: 3 luni.

VI) CHIRURGIE STOMATOLOGICĂ ȘI MAXILO-FACIALĂ (durata de pregătire 5 ani);

Ordinea de rotație a stagiilor în rezidențiat

Anul I

• Chirurgie Generală: 12 luni.

Anul II

• O.R.L.: 1 lună;

• Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă: 4 luni;

• Neurochirurgie: 1 lună;

• Bioetică: ½ lună;

• Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială: 5 ½ luni.

Anul III

• Modul Elemente Juridice Medicale și Malpraxis Medical: 1 săptămână;

• Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială: 11 luni și 3 săptămâni.

Anul IV

• Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială: 12 luni.

Anul V

• Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială: 12 luni.

VII) ORTODONȚIE ȘI ORTOPEDIE DENTO-FACIALĂ (durata de pregătire 3 ani).

Structura celor 3 ani de rezidențiat

• Stagiul clinic de ortodonţie: 3 ani;

• Cursuri teoretice obligatorii care se vor desfăşura în paralel cu stagiul clinic:

- Discipline biologice şi medicale generale : 4 ½ luni;

- Sănătate publică dentară : 2 luni;

- Subiecte ortodontice de bază: 8 luni;

- Subiecte ortodontice generale: 9 luni;

- Tehnici ortodontice: 5 luni;

- Proceduri de tratament ortodonţie inter disciplinare: 3 luni;

- Tehnici speciale de tratament ortodonţie: 2 luni;

- Managementul sănătăţii: 1 lună;

- Management în cabinetul de ortodonţie: 1 lună;

- Bioetică: ½ lună.

 

Dintre acestea, conform Colegiului Medicilor Stomatologi din România, doar chirurgia dento-alveolară, respectiv ortodonția și ortopedia dento-facială beneficiază de recunoaștere automată în restul țărilor membre ale Uniunii Europene, acestea fiind și specialitățile la care de obicei se dau primele locuri/posturi în cadrul repartiției naționale.  

Începând cu anul 2019, pot ocupa locuri/posturi scoase la concurs pe specialitatea chirurgie orală și maxilo-facială doar candidații din domeniul medicină generală, care au absolvit inclusiv facultatea de medicină dentară.

În cazul locurilor, medicii dentiști confirmați în rezidențiat încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidențiatului în specialitatea aleasă, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidențiat.

În schimb medicii dentiști care promovează concursul de rezidențiat pe post încheie un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv.

Pe perioada rezidențiatului, conform contractului individual de muncă, medicii dentiști confirmați în rezidențiat vor primi salariu lunar, la care se adaugă uneori sporuri, în funcție de stagiul de rotație pe care îl urmează.

La finalul celor 3-5 ani de pregătire, medicul dentist confirmat în rezidențiat va susține examenul pentru obținerea titlului de medic specialist. Odată cu promovarea acestui examen, în funcție de specialitatea aleasă, medicul dentist specialist va avea competențe suplimentare, pe lângă cele dobândite în baza Deciziei nr. 49/2012.

 

LINKURI UTILE

1) Organizarea şi finanţarea rezidenţiatului:

http://www.cnfis.ro/wp-content/uploads/2012/08/ORDONANTA-nr.18-din-29-august-2009.pdf

http://www.ms.ro/2019/12/11/pregatirea-in-rezidentiat/

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/219416?fbclid=IwAR1KdLlagUh57An-gYEf4uoYH8uWcOhoNpT1pGRVMdfqDP3J0FF57dydGNc

2) Curriculum de pregătire în specialitatea:

- PEDODONȚIE;

- PROTETICĂ DENTARĂ;

- ENDODONŢIE;

- PARODONTOLOGIE;

- CHIRURGIE DENTO-ALVEOLARĂ;

- CHIRURGIE STOMATOLOGICĂ ȘI MAXILO-FACIALĂ;

- ORTODONŢIE ŞI ORTOPEDIE DENTOFACIALĂ.

3) Competențe ale medicului specialist și ale medicului primar în specialitatea:

-protetică dentară;

-endodonție;

-parodontologie;

-chirurgie dento-alveolară;

-chirurgie orală și maxilo-facială;

-ortodonție și ortopedie dento-facială.

Sperăm că acest articol ți-a fost util și acum îți este mai clar ce presupune rezidențiatul. Dacă mai ai întrebări sau nelămuriri cu privire la acest subiect, nu ezita să ne contact la adresa contact@otmd.org sau să completezi formularul de contact de pe https://www.otmd.org/contact .

Îți mulțumim frumos pentru atenție!

Cu considerație și simpatie,

Echipa OTMD