Educaţia continuă în carieră

educatie-4.jpg

Că lumea se află într-o continuă transformare nu  mai este de mult o noutate şi nici obiectul unei descoperiri. Filosoful grec Heraclit spunea: „Panta rei” - „Totul curge”. Şi, într-adevăr, din totdeauna, viaţa, sub toate aspectele ei, se află într-o continuă schimbare. Ideile, moravurile şi concepţiile s-au transformat de la o generaţie la alta. Veşnica dispută dintre vechi şi nou este, desigur, una dintre constantele istoriei.

 

Totuşi, elementul nou îl constituie accelerarea ritmului transformărilor. Inovaţiile, care altădată necesitau efortul mai multor generaţii, sunt astăzi opera unei singure generaţii. Din zece în zece ani, oamenii sunt confruntaţi cu un univers fizic, intelectual şi moral care reprezintă rezultatul unor transformări de o asemenea amploare, încât interpretările anterioare nu mai sunt suficiente. Pe de altă parte, spiritul rămâne adesea în urmă, în raport cu evoluţia structurilor.

 

Lumea nu se mai aseamănă cu imaginea pe care oamenii şi-o făcuseră despre ea în urmă cu zece ani sau mai mult. Uneori, aceasta devine pentru ei de neînţeles (şi chiar ostilă). A concepe universul aşa cum este sau aşa cum va fi reprezintă o exigenţă constantă a echilibrului între realităţile vieţii şi perceperea acestora de către fiecare individ. În lipsa unei asemenea efort, oamenii devin străini de mediul în care trăiesc. Ei nu reuşesc să mai recunoască lumea propriilor existenţe şi, în cele din urmă, nu se mai recunosc nici pe ei înşişi. Niciodată nu a fost mai necesară, ca astăzi, dobândirea abilităţii şi supleţei pe care o reclamă interpretarea datelor în continuă schimbare ale acestei lumi.

 

Indiferent de accentul care s-ar pune pe fiecare dintre elementele destinului nostru în neîntrerupta sa formare, toate au în comun faptul că ridică în faţa educaţiei, în fiecare profesie, probleme şi exigenţe a căror amploare şi varietate fac să se clatine edificiul tradiţional al concepţiilor şi metodelor de formare în carieră. Tehnici şi măsuri pe care generaţii de-a rândul le-au perfecţionat pentru a transmite cunoştinţe şi priceperi proprii fiecărei etape a carierei, de la cei mai în vârstă, aproape de pensionare, până la începători într-o profesie, în bună parte, încetează să mai fie eficace, astfel încât chiar rolul şi funcţiile tradiţionale ale acţiunii educative fac obiectul unor reevaluări şi reexaminări critice, iar educaţia este nevoită, din ce în ce mai mult, să caute noi căi. De altfel, deloc întâmplător, marele filosof chinez Confucius afirma că: „Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte”.

 

În decursul evoluţiei sale, educaţia pentru indivizii deja formaţi profesional a cunoscut unele deosebiri faţă de modelele tradiţionale de educaţie. Afirmarea originalităţii ei nu a avut loc imediat. Astfel, către sfârşitul secolului al XIX-lea, educaţia era dominată de anumite modele. Cum ar fi putut fi altfel?! Lucrătorii reprezentau, în epoca respectivă, majoritatea clientelei educaţiei pentru adulţi şi depindeau în întregime, în ceea ce priveşte educaţia lor, de instituţii publice sau private, de cadre şi de personal didactic. Aceştia erau ei înşişi tributari unor modele tradiţionale de referinţă şi de formare profesională. Generaţii întregi de muncitori au urmat cursurile unei forme de învăţământ fie pentru a avea condiţii mai bune de viaţă şi siguranţa zilei de mâine, fie pentru a-şi satisface necesitatea de cunoaştere şi de înţelegere ori pentru a dobândi abilitatea necesară de a cunoaşte şi a folosi noile echipamente sau maşini unelte. Autorul teoriei relativităţii și unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă ai omenirii, Albert Einstein, afirma că „scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor”

 

Deşi educaţia continuă în carieră este cheia succesului pentru orice persoană sau societate, obstacolele pe care fiecare persoană le întâmpină în perfecţionarea sa, în ritmul dezvoltării ştiinţei si tehnicii, sunt multe. Unele dintre ele fiind convenţionale, proprii condiţiei umane, altele momentului istoric care este traversat, coroborate cu analiza forţelor a căror acţiune este orientată spre înnoire, scot în evidenţă amploarea şi complexitatea răspunderii şi sarcinilor educaţiei.

 

Pe măsură ce procesul de reflecţie şi experienţele progresează, se desprind o serie se consideraţii care pot facilita sesizarea importanţei şi semnificaţiei educaţiei continue în carieră.

 

Concepţia conform căreia un bagaj intelectual sau tehnic ar fi suficient pentru întreaga carieră a individului este pe cale de dispariţie. Sub impulsul unei necesităţi interioare şi pentru a răspunde solicitărilor exterioare, educaţia este pe punctul de a-şi căpăta adevărata sa semnificaţie, care nu constă în acumularea de cunoştinţe, ci în dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane, cea care începe să devină, din ce în ce mai mult, ea însăşi, în decursul diferitelor experienţe de viaţă.

 

În aceste condiţii, sarcinile actuale ale educaţiei neîntrerupte în carieră pot fi definite în felul următor:

- să favorizeze crearea structurilor şi metodelor care să ajute fiinţa umană, în tot cursul existenţei sale, în procesul continuu de pregătire şi dezvoltare;

- să pregătească individul  pentru ca acesta să devină cât mai mult propriul subiect şi instrument al dezvoltării sale prin intermediul multiplelor forme‚ de autoinstruire.

 

Dacă este adevărat că educaţia este un proces continuu, nu este mai puţin adevărat că părţile componente ale acestui proces nu sunt aceleaşi pentru tineri şi adulţi. Fără a vorbi de diferenţa de maturitate biologică şi psihică, statutul şi situaţia acestor două categorii ale populaţiei diferă în mod substanţial. Pe de-o parte există obligaţii, pe de altă parte există libertăţi. Tânărul este supus autorităţii adultului, autoritate întruchipată de părinţi sau de autorităţi şcolare. Nu el este cel care hotărăşte pentru sine (sau o face în foarte mică măsură), el nu poate să aleagă ceea ce îi este necesar şi nici să refuze ceea ce nu-i place sau nu-i convine. În ceea ce reprezintă educaţia, copilul este un „obiect”. Noţiunile, conţinutul, metodele diferitelor sisteme educative în care este încadrat îi sunt impuse din afară. Alţii gândesc pentru el în legătură cu ceea ce va fi „bun” sau „util” mai târziu, „când va fi mare”. Cât priveşte alegerea profesiei, aceasta reprezintă un moment important în viaţa fiecărui individ, constituind una dintre premisele majore ale inserţiei sociale, dar ea are loc într-un context mai larg, în care sunt implicaţi factori de natură personală, educaţională, economică, contextuală etc.

 

Pentru adult, situaţia este diferită. Cu excepţia unor împrejurări excepţionale, nicio autoritate nu intervine pentru a-l sili să studieze, să se perfecţioneze, să devină un cetăţean mai bun, pregătit pentru condiţiile economice actuale, pentru piaţa muncii, pentru a face faţă globalizării tuturor domeniilor de activitate, sau să devină un mare profesionist, ori un părinte mai bine informat şi mai înţelegător. Atâta timp cât adultul însuşi nu sesizează interesul deosebit pe care îl reprezintă pentru el un anumit gen de efort în cariera sa, se abţine de a-l face şi chiar atunci când s-a angajat într-o acţiune, poate să se retragă oricând...

 

În aceste condiţii, educaţia adulţilor şi , în general, orice formă de educaţie care nu are un caracter obligatoriu, inclusiv educaţia extraşcolară a tinerilor, este propice înnoirilor. Într-adevăr, în cadrul unor astfel de programe, au luat naştere forme de educaţie a căror importanţă universală  este recunoscută astăzi, în special munca în echipă, discuţiile organizate, participarea la demonstraţii practice, cursuri postuniversitare, manifestări ştiinţifice, congrese, seminarii şi stagii de studiu, activităţi planificate de pregătire teoretică şi practică, prin folosirea intensă a mijloacelor audio-video, a tehnologiei de ultimă generaţie etc. Viitorul educaţiei, considerat în ansamblul său şi capacităţilor sale de reînnoire, depinde, deci, de evoluţia educaţiei adulţilor.

 

Educaţie continuă în carieră intervine, de asemenea, ca un element de rezolvare în unele dintre situaţiile critice ale societăţii contemporane, acelea care rezultă din relaţiile dintre diferitele generaţii. Uneori, comunicarea şi schimbul de informaţii între tineri şi cei mai experimentaţi se face greu, astfel că dialogul între tată şi fiu, între profesor şi student/elev, între mentor şi ucenic este, în mod practic, întrerupt. Însă, acest schimb este preţios şi necesar, atât pentru îmbogăţirea reciprocă a indivizilor, cât şi pentru echilibrul societăţii, al comunităţii.

 

În ultimă instanţă, în această situaţie de criză, responsabilitatea principală revine adulţilor, pentru că, printre altele, ei au fost tineri cândva, în timp ce tinerii nu au fost niciodată adulţi... De aceea, celor mai în vârstă le revine obligaţia de a face efortul principal de înţelegere, de adaptare, de reînnoire şi de imaginaţie, pentru a face posibil dialogul. Şi, în special, relaţia de autoritate va ţine din ce în ce mai puţin de statut şi de persoană, cât mai ales de competenţă şi de receptivitatea faţă de cei din jur.

 

Cu alte cuvinte, pentru ca adultul să fie ascultat, pentru ca mesajul şi cunoştinţele sale să fie preluate de tânăra generaţie, trebuie ca el însuşi să înveţe în permanenţă, să-şi desăvârşească educaţia. Doar printr-un studiu continuu şi printr-un progres permanent, doar printr-o atitudine de reconsiderare faţă de sine însuţi, faţă de cunoştinţele şi experienţa proprii, poate cineva să spere să obţină rezultatul dorit. Se pare că aceasta este singura cale prin care comunicarea va putea fi stabilită şi menţinută ca dialog viu.

 

Educaţia continuă în carieră reprezintă, aşadar, un efort îndreptat spre concilierea şi armonizarea diferitelor aspecte ale formării omului, astfel încât acesta să nu fie în opoziţie cu el însuşi. Prin accentul pe care îl pune asupra caracterului unitar, atotcuprinzător şi continuu al dezvoltării individuale, educaţia continuă determină elaborarea unor programe şi mijloace de educaţie care să stabilească legături permanente între cerinţe, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, conţinutul profesiunii, al formării generale şi al diverselor situaţii pentru care şi prin intermediul cărora fiecare individ se depăşeşte şi se realizează.

 

Cel mai cunoscut deţinut politic din lume, înverşunat militant antiapartheid şi câştigător al Premiului Nobel pentru Pace, Nelson Mandela, ne-a transmis următoarele cuvinte: „Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea”. Este datoria noastră morală, a tuturor, indiferent de vârstă, să folosim această „armă”!